Fostul ministru Funeriu, verificat de Inspecția Muncii. Ministerul Educației îl acuză că nu are diplomă de BAC și nu și-a echivalat studiile superioare

Fostul ministru Funeriu, verificat de Inspecția Muncii. Ministerul Educației îl acuză că nu are diplomă de BAC și nu și-a echivalat studiile superioare
Publicat: 25/06/2012, 17:43
Actualizat: 25/10/2012, 20:37

Inspecția Muncii a înregistrat, luni, sesizarea Ministerului Educației legată de fostul ministru Daniel Funeriu și a redirecționat-o către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București, spre soluționare, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

„Astăzi, 25 iunie 2012, la Inspecția Muncii a fost înregistrată o sesizare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care a fost redirecționată către Inspectoratul Teritorial de Muncă București, spre soluționare”, se precizează în comunicatul Inspecției Muncii.

Sursa citată amintește că Legea 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii art. 18 lit.c) prevede că „inspectorii de muncă au obligația să păstreze confidențialitatea oricărei reclamații care semnalează nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege și să nu dezvăluie conducătorului persoanei juridice și persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul că inspecția a fost efectuată ca urmare a unei reclamații”.

Petiția va fi soluționată în termenele legale prevăzute de Ordonanța 27/2002.

Anterior, inspectorul general de stat de la Inspecția Muncii (IM), Dantes Nicolae Bratu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu s-a primit nicio sesizare privind verificarea unui consilier prezidențial, precizând că, dacă va exista o astfel de solicitare, se vor face verificări doar dacă intră în competența IM.

Dantes Nicolae Bratu a spus că instituția pe care o conduce poate face verificări doar dacă un angajat are contract individual de muncă, în cazul Administrației Prezidențiale urmând a se stabili dacă Daniel Funeriu este angajat în acest fel sau este funcționar public.

Bratu a precizat că dacă un consilierul prezidențial este încadrat ca și funcționar public, atunci verificarea trebuie făcută de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Inspectorul general de stat a mai spus că dacă la Inspecția Muncii va primi o sesizare în acest sens și dacă va ține de competența instituției, atunci vor fi făcute verificări.

Ministerul Educației a sesizat Inspecția Muncii (IM) în legătură cu angajarea fostului ministru Daniel Funeriu, consilier la Administrația Prezidențială, întrucât acesta nu are o diplomă de bacalaureat echivalată în România și nu a echivalat studiile superioare, a anunțat, luni, ministrul Liviu Pop.

Ministrul interimar al Educației a precizat că așteaptă în acest caz rezultatul Inspecției Muncii.

„Din punct de vedere al studiilor medii, nu are diplomă de bacalaureat, iar din punct de vedere al studiilor superioare, nu am găsit în arhiva Ministerului niciun document care să arate echivalarea studiilor”, a spus Liviu Pop.

Întrebat dacă Daniel Funeriu nu ar fi avut nevoie de aceste documente și în calitate de ministru al Educației, Liviu Pop a răspuns: „În calitate de demnitar, nu ar fi avut nevoie de echivalarea acestor studii”.

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu ocupă, din 10 februarie, funcția de consilier prezidențial.

Daniel Funeriu a obținut bacalaureatul în anul 1989, la Lycée International des Pontonniers, din Strasbourg, Franța, după parcurgerea a 11 clase la Liceul de Filologie-Istorie din Timișoara, secția de chimie-biologie, și a clasei a XII-a la Lycée International des Pontonniers, potrivit Ministerului Educației.

Pe perioada liceului, Daniel Funeriu a obținut mai multe premii naționale și internaționale la olimpiadele de chimie, precum și premiul II la olimpiada de chimie din Franța, în anul 1989. În anul 1995, a obținut, ca șef de promoție, masterul în chimie organică și supramoleculară la Universitatea „Louis Pasteur” din Strasbourg, iar în 1999 a devenit doctor în chimie al aceleiași universități, cu distincția Magna cum Laude. Conducătorul său de doctorat a fost profesorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie.

Studiile ministrului Educației au fost recunoscute prin proceduri automate de recunoaștere, în SUA, Japonia și Germania, unde acesta a ocupat succesiv posturi în institute și universități.

La numirea sa în funcția de ministru al Educației, Daniel Funeriu ocupa funcția de lider al grupului de cercetare de excelență „Marie Curie” la Universitatea Tehnică din München, fiind și investigator principal în cadrul International Graduate School of Science and Engineering.

Ministrul Educației preciza, în 24 mai 2011, că nu și-a echivalat studiile pentru că funcția pe care o ocupă și activitățile pe care le desfășoară nu necesită acest lucru, apreciind ca nefiresc faptul ca, din funcția pe care o ocupă să ceară subordonaților să-i echivaleze studiile. Funeriu mai spunea că va pune în funcțiune, până la începutul anului universitar, preocedura recunoașterii automate a studiilor, dacă diploma a fost emisă de o universitate de prestigiu din lume.

Precizările au fost făcute după ce în presă au apărut relatări conform cărora Daniel Funeriu are doar unsprezece clase, conform legii învățământului din România, în condițiile în care nu și-a echivalat diplomele pe care le-a obținut în străinătate nici după ce a preluat portofoliul Educației.

În iulie 2011, Daniel Funeriu preciza că a luat bacalaureatul din prima sesiune, cu o notă suficient de mare pentru a fi selectat în ruta de studii pentru elite, după ce postul Antena 3 a prezentat un document din care rezulta că ministrul a picat probele scrise și a primit o a doua șansă la oral.

Potrivit postului de televiziune Antena 3, Daniel Funeriu nu ar fi reușit să treacă de proba scrisă a bacalaureatului pe care l-a susținut în 1989, la Strasbourg, dar ar fi primit o a doua șansă la examenul oral. Postul de televiziune, care preciza că are datele de la un telespectator, a prezentat și un tabel în care apărea numele lui Petru Daniel Funeriu, iar în dreptul acestuia era mențiunea „passe second groupe”.

Daniel Funeriu preciza că lista prezentată de postul de televiziune, pe care era trecut și numele său, conține numele unor elevi care au susținut bacalaureatul în 2011, nu în 1989. Ministrul a adăugat că numele său a fost inserat printre alte nume, iar două nume au fost șterse din această listă.

Anterior, Daniel Funeriu declara, într-un interviu pentru „Gândul”, că a dat bacalaureatul în 1989, la Strasbourg, unde copiatul a fost exclus, obținând note „foarte, foarte mari la matematică și fizică”, având cea mai mare medie de absolvire din liceu, împreună cu un alt coleg.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină